Istorie

Introducere

„Când vezi că iese fum din orașul Alcorcón,

să nu credeți că coace pâine;

„ghivecele și oalele sunt”

(Cântec popular pentru copii)

Alcorcón, situat la aproximativ 13 kilometri de capitală, și care astăzi este unul dintre cele mai reprezentative orașe ale Comunității Madrid, a fost, până la jumătatea secolului XX, un orășel aflat la porțile capitalei. Astăzi, împreună cu Móstoles, Leganés, Getafe și Fuenlabrada formează așa-numitul Mare Sud.

Recensământul populației din 1955 indică 1.028 de locuitori de facto și 959 de locuitori de drept, o populație care s-a triplat la recensământul din 1960 Dar a trecut un deceniu și numărul de locuitori s-a înmulțit cu paisprezece. În 1975 municipiul va avea 112.616 locuitori. Potopul de emigranți, din alte regiuni ale Spaniei, a fost atât de important, încât s-a pierdut conștiința a ceea ce în trecut fusese Alcorcón, un mic oraș țărănesc de pe Camino Real spre Extremadura, care trăise din agricultură și olărit, ceea ce dă ridică la ghivecele noastre emblematice, și al căror mod de viață a dispărut, dedicând spațiul pentru a-și găzdui populația în creștere.

Din 2023, Alcorcón, conform datelor INE , are o populație înregistrată de 171.772 de locuitori , dintre care 82.226 sunt bărbați și 89.546 femei. Este o comunitate diversă, cu rezidenți născuți în 147 de țări. Date din portalul municipal de date deschise .

Istorie până în secolul al XX-lea

După cum ne explică autorii săi în cartea Imaginile lui Alcorcón. O plimbare prin timp , încă din preistorie, ființele umane au căutat locuri aproape de apă pentru a se așeza, un element esențial atât pentru propria supraviețuire, cât și pentru animalele pe care le vânau și le hrăneau. Puține rămășițe preistorice au fost găsite în Alcorcón. Un mic sit paleolitic a fost găsit în jurul pârâului Butarque și, la izvorul Canaleja, un pârâu preistoric, s-au găsit fulgi de silex. De asemenea, nu există surse documentare despre existența lui Alcorcón în perioada romană în Hispania.

Teritoriul Alcorcón era situat în aria geografică în care trăiau carpetanii, care, la fel ca grupul de popoare celtiberiene, au rezistat dominației romane mai bine de 100 de ani. În documentația din epoca vizigotă și musulmană nu există nicio referire la Alcorcón, ceea ce duce la deducerea că nu a existat sau că era un oraș nesemnificativ.

Aproape toate sursele sunt de acord că Alcorcón a fost o așezare arabă, plasându-și nașterea în ultima treime a Reconquista, adică în Evul Mediu târziu, având în vedere lipsa referințelor anterioare. Numele său apare, de fapt, scris pentru prima dată ca Cañada de Alcorcón , care este menționată împreună cu cea din apropiere de Butarque când Alfonso al VIII-lea, la începutul secolului al XIII-lea, a delimitat teritoriul jurisdicției Segovia, semnalându-i diviziune de cea de la Madrid. Numele său va apărea din nou foarte curând, în 1222, odată cu noua delimitare făcută de Ferdinand al III-lea Sfântul, a Comunității de Pământ și Vila din Madrid, o consecință a luptei constante dintre Madrid și Segovia cu privire la jurisdicțiile corespunzătoare. Alcorcón este atașat de Madrid, în raionul Aravaca, adică împreună cu Pozuelo, Majadahonda, Boadilla, Leganés și cele două Carabancheles.

Cu toate acestea, este foarte posibil ca zona sa primitivă, orașul adiacent și dispărut Santo Domingo de la Ribota, care a apărut în jurul dispărutului schit Ribota de la care și-a luat numele, să poată data din Evul Mediu timpuriu secolul al IX-lea. Unele surse subliniază numărul mare de locuitori pe care așezarea îl avea pe vremea lui Alfonso al VI-lea, depășindu-i pe cei existente în jurul anului 1949. Pierderea sa ulterioară a populației ar putea fi legată de dispariția caracterului său de enclavă defensivă a liniilor musulmane, când tocmai Alfonso. VI, în timpul Reconquista, a realizat capitularea regelui Toledo după cucerirea Guadalajara, apoi a demolat liniile turnurilor de veghe din zonele de graniță. Referirile la municipalitatea Alcorcón nu vor mai fi găsite decât în secolul al XVI-lea odată cu apariția Relațiilor topografice ale lui Filip al II-lea .

Istoricul Julio González este cel care ne spune că această parte a Podișului era o zonă nepopulată, împrejurare care a fost și mai gravă odată cu sosirea musulmanilor. Depopulării din sudul Podișului, în care practic nu existau centre rurale până în bazinul Tagus, i s-a alăturat deșertificarea nordului Sistemului Central, de când primii regi creștini, pentru a-și depăși slăbiciunea, l-au depopulat până în sistemul cantabric, fiind nevoie de aproape două secole pentru a stabili o graniță pe râul Duero. Prin urmare, Sistemul Central, cu peste 400 km lungime și cu altitudini care ajung la 2000 m. A fost, timp de aproape patru secole, o barieră naturală și eficientă între regatul musulman și cel creștin, iar pasajele sale naturale și drumurile antice au fost folosite de ambii în atacurile și raidurile lor. Astfel, potrivit lui Julio González, rutele pe care au parcurs expedițiile militare musulmane nu au trecut niciodată prin Alcorcón.

Cu toate acestea, Luis Palacios și José L. Rodríguez argumentează în cartea lor Alcorcón. Trezirea unui oraș din istoria sa este chiar invers: putem considera foarte probabil că musulmanii au fost cei care i-au dat numele locului și au introdus totodată lucrarea olăritului care a dat locuitorilor săi faima binemeritată de câteva secole. Pe scurt, este posibil să afirmăm (sau să ne imaginăm) că nucleul populației primitive care s-a așezat în ceea ce este acum orașul vechi a fost alcătuit permanent din musulmani sau spanioli-musulmani și că au făcut-o în jurul unui turn de veghe și, poate,. o moschee. Desigur, lipsa referințelor din epoca romană, gotică și vizigotă susține teoria presupunerii că a fost creat de musulmani între secolele IX și X, în contextul luptelor dintre creștini și musulmani din jurul orașelor din apropierea enclavei. După cum știm, musulmanii, veniți din Africa, au pătruns în sudul Peninsulei în secolul al VIII-lea și apoi au înaintat prin interiorul acesteia până au ocupat cea mai mare parte a geografiei peninsulare.

Pe această linie, pentru mai mulți cercetători precum Lorenzana, Madoz, Rosell etc., numele orașului nostru are o origine arabă și provine de la al-gor , alcor sau al-kur , cuvânt care înseamnă deal, deal sau col și a fost numit astfel pentru ca orasul este situat pe un deal. Prin urmare, Alcorcón ar fi fost inițial un turn de veghe sau un turn de veghe, pe un deal, destinat să monitorizeze mișcările trupelor creștine și să protejeze orașele arabe Alcalá, Talavera și Medina Magerit (Madrid), bazându-se pe orografia Sierra Madrileña, o barieră naturală care a făcut dificilă hărțuirea leonilor și castilienilor pe Toledo.

Cucerirea Toledo de către regele Alfonso al VI-lea în 1085 a făcut ca semnul de mijloc musulman să intre sub controlul său. Printre orașele cucerite s-a numărat și Madrid, care a devenit oraș regal și, în a cărui demarcație, va fi inclus și teritoriul Alcorcón. În capitulările dintre musulmani și regele Alfonso al VI-lea și, în raport cu orașele care sunt predate regatului, apare Alcorcón, dar acestea sunt integrate în regatul Toledo, proprietate a Monarhului. Odată ocupate aceste pământuri, musulmanii aveau să fie expulzați de invadatorii creștini și strămuțiți în suburbii și, în această căutare a teritoriilor în care să poată trăi fără probleme, cu siguranță un grup de musulmani s-a stabilit în ceea ce este acum municipiul nostru, destul de departe de Almudaina din Madrid și, într-o zonă cu argilă și ape subterane bune pentru a-și desfășura lucrările de ceramică. Se poate crede că acest mic nucleu a fost o enclavă rurală, dedicată în principal agriculturii de uscat, datorită calității terenurilor sale și fabricării pieselor de ceramică, menționate mai sus.

Primul document medieval care se referă la Alcorcón datează din 28 iulie 1208, în care Cañada de Alcorcón este menționată ca rută de tranzit pentru ovine și se referă la locul unde se află un astfel de canion, care servește drept hotar pentru Consiliu. din Madrid. Întrucât procesul cuprins în documentul menționat nu a fost soluționat, se vor face altele noi care să confirme limitele consiliului menționat, iar termenul Cañada de Alcorcón apare întotdeauna în ele. Șase luni mai târziu, la 12 decembrie 1208, proprietatea canionului Alcorcón, lat de o mie până la valea Maro (Valdemoro), a fost confirmată printr-o altă scrisoare către Consiliul din Segovia, pentru ca turmele sale să poată trece în proprietatea Consiliului. în zona Valdemoro. Abia pe vremea lui Ferdinand al III-lea, 1217-1252, limitele Consiliului de la Madrid au fost mai clare, cu trei sexmos sau compartimente rurale: Aravaca, Vallecas și Villaverde. Alcorcón a fost inclus în sexmo-ul din Aravaca.

În 1383 avem știri că orașul a fost predat lui D. Pedro de Mendoza pentru a reveni mai târziu în stăpânirea regală. Această proprietate trecătoare a proprietății regale în mâinile unui nobil s-a datorat confruntării continue dintre nobilime și regii succesivi ai Casei de Trastámara cu privire la cine avea să renunțe la privilegii și posesiuni. Va fi în 1485, în timpul domniei Monarhilor Catolici, când are loc împărțirea zonelor municipale Alcorcón și Móstoles. Tot în 1496 au fost stabilite granițele dintre jurisdicțiile Madrid și Toledo (Alcorcón aparținea Madridului, iar Móstoles Toledo). Trebuie să așteptăm ca domnia lui Filip al II-lea (1556-1598) să avem prima referință documentată în care se discută în detaliu existența Consiliului Local al orașului Alcorcón și se regăsește în Relațiile topografice ale lui Filip al II-lea, care include descrierea din Alcorcón din 17 ianuarie 1576 și care va avea următorul cuprins:

[…] Orașul care nu are mai mult de 140 de case joase de noroi și aproximativ 170 de vecini, majoritatea săraci; Este un sat al orasului Madrid si jurisdictia lui care se afla la doua leghe lungi de el, fiind in cadrul regatului Toledo; Numele său a fost întotdeauna Alcorcón, nu se știe cine a fost întemeietorul său și dacă satul i-a câștigat pe mauri […] Un loc lipsit de lemn de foc, așadar, păduri și pășuni, au terenuri agricole: grâu, orz și secară, cu foarte puțin. vite (oi) […] este un loc aerisit pentru că este într-un loc înalt; Este proaspăt în orice moment și au existat întotdeauna oameni foarte în vârstă de peste o sută de ani care au trăit o viață foarte sănătoasă. Apa îi lipsește pentru că sunt puține fântâni și o fântână, din care se bea apă, are apă puțină, deși este bună [...]

În plus, se spune că este un sat al orașului Madrid și jurisdicția sa și locul regal . Antón Moreno și Martín Escolar sunt menționați ca primari. Se spune că erau 177 de locuitori (aproximativ 708 locuitori) care ocupau 140 de case. În capitolul II citim: [...] nu s-a putut găsi vechimea locului menționat, nici cine a fost întemeietorul ei [...] . Prin urmare, în comparație cu cea mai răspândită părere că Alcorcón este de origine musulmană, credem că grupurile de olari musulmani, un comerț foarte des întâlnit în orașul Madrid, din cauza presiunii sociale și politice pe care le suferă, caută un loc liniștit pentru să poată trăi și lucra în jurul, ceea ce ar putea fi în prezent, Plaza del Tejar din Alcorcón. Ulterior, un grup de creștini, din cauza presiunii demografice din nordul peninsulei și a facilităților oferite de regii castilieni, s-au stabilit în zona care poate corespunde în prezent Prado de Santo Domingo și a întemeiat o populație mică, probabil de agricultură. origine.

S-ar putea presupune că acest grup de creștini provine din zona de nord aducând un sfânt care să-i protejeze, Santo Domingo de la Calzada, sau așa cum este cunoscut în Alcorcón, San Dominguín, datorită dimensiunilor sale mici. Și lângă casele lor de chirpici construiesc un mic schit: Santo Domingo de la Ribota, sau de la Rivera. În Relații acest schit apare ca un loc de mare evlavie, indicând că trebuie să fi existat o populație care a dispărut cu aproximativ optzeci de ani în urmă, din cauza unei mortalități mari , împrejurare care era foarte frecventă în Evul Mediu, din cauza săracilor. condiţiile în care au trăit. Ca biserică parohială, apare Santa María la Blanca. Dar nici originea sa primitivă ca moschee și nici transformarea sa ulterioară într-o biserică creștină nu sunt suficient de datate. Conform raportului de restaurare din 1992, realizat de Comunitatea Madrid, știm că este cea mai reprezentativă clădire a locului, situată pe un deal, unde se presupune că ar fi fost amplasată moscheea. Dar primele referințe sunt în Relațiile lui Filip al II-lea, iar actuala biserică poate fi datată între sfârșitul secolului al XVI-lea și începutul secolului al XVII-lea pentru cor și absidă, terminându-și construcția în secolul al XVIII-lea. Potrivit acestui raport, nu au fost găsite rămășițe ale unei biserici înainte de aceasta. Cea mai veche dată care apare pe ea este cea a unei pietre funerare (3 iulie 1595) care se află sub pavajul actual.

Populația a crescut progresiv, poate pentru că prin Alcorcón trecea Camino Real de la Madrid la Extremadura și drumul Cañada de la Valencia și Toledo la Segovia. Pedro Rodríguez Carbajo în cartea sa Alcorcón în arhive (anii 1751-1761. Cadastrul Ensenada), ne spune că trecerea acestor drumuri prin Alcorcón a provocat și neplăceri în rândul vecinilor. Astfel, în 1761, au protestat împotriva trecerii regimentelor de soldați pentru că vitele pe care le-au adus la Madrid au mâncat iarba de la Prado de Santo Domingo și vecinii nu au putut să o folosească . Prin Cadastrul Ensenada (1751-1754) știm că, la acea vreme, în Alcorcón locuiau 227 de locuitori (aproximativ 908 locuitori ) * și că erau 242 de case, multe dintre ele în ruină. Dar cel mai important este că acum apare informația concretă a existenței importantei afaceri de olărit în municipiul nostru. Pe atunci lucrau 54 de olari, ale căror nume și prenume le cunoaștem. După câte ni se spune, erau zilieri care alternau munca de pe câmp cu olăritul, activitate de care cei din Alcorcón se mândreau deja în 1575: [...] ceea ce se face în acel loc mai bine decât în altă parte sunt ulcioarele. , oale, ulcioare și oale, iar acestea sunt făcute atât de bine și lutul este atât de intenționat, încât sunt purtate în multe locuri îndepărtate și sunt foarte apreciate în întregul regat[…] . Mai știm că erau 2 taverne, 2 hanuri, 2 magazine alimentare și o măcelărie.

[* Notă . La recensământul vecinilor erau înregistrați doar cei care dețineau proprietăți și erau obligați să contribuie. Locuitorii erau toți cei care locuiau în loc (vecini, nobilimi, clerici, oameni fără adăpost și alte persoane care locuiau în preajma fiecărui vecin) .

În ceea ce privește extinderea suprafeței municipale, Cadastrul Ensenada precizează că măsoară puțin peste o legă (5572,7 metri) atât de la est la vest, cât și de la nord la sud, și patru în circumferință. Limitele sale ar fi, la est, Leganés și Carabanchel, la sud cu Polvoranca și Fuenlabrada, la vest cu Móstoles și la nord cu Pozuelo și Boadilla. Își definește figura ca un oval lung și îngust , așa cum vedem în imaginea următoare:

După cum se menționează în cartea Alcorcón menționată mai sus. Trezirea unui oraș din istoria sa , […] viața în Alcorcón trebuie să se fi schimbat puțin în cursul secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea. Locuitorii orașului au continuat să-și concentreze eforturile pe munca agricolă, în principal cultivarea cerealelor, și industria olăritului […]. Dar, acest lucru fiind adevărat, nu trebuie să trecem cu vederea posibilitatea ca localitatea să fi cunoscut un anumit avânt în secolul al XVII-lea, perioadă în care la Curte s-au jucat mai multe piese în care localitatea apare ca axă sau loc ocazional de dezvoltare complotul. Cu toate acestea, în deceniile următoare, Alcorcón a cunoscut un regres serios ca o consecință a foametei endemice și a războiului de succesiune care a avut loc după moartea lui Carol al II-lea al Austriei.

Din timpul domniei lui Filip al II-lea documentele despre Alcorcón vor fi mai numeroase. Astfel, în timpul așa-numitei Epoci de Aur, Alcorcón apare în mai multe opere literare, precum La Tarasca del Alcorcón/ El Alcalde de Alcorcón sau El Ollero de Alcorcón. O sursă de informare, de natură vamală, găsim și în protocoalele depuse de notarii care acoperă perioadele de la 1571 la 1768. Unele dintre ele pot fi consultate în Arhiva istorică de protocoale din Madrid .

În 1812, majoritatea locuitorilor săi au abandonat orașul din cauza lipsei de alimente și a bolilor. Recuperarea sa a fost foarte lentă și în 1847-50 cei 105 vecini ai săi (392 de suflete) locuiau în 80 de case distribuite pe 4 străzi și o piață, conform dicționarului lui Pascual Madoz , care mai spune că colicile saturnine și otrăvirile cu plumb erau frecvente procesul de fabricare a glazurii ca o posibila cauza.

În 1890, odată cu intrarea în serviciu a Căii Ferate către Navalcarnero, s-a consolidat redresarea populației începută la mijlocul secolului al XIX-lea, moment în care Alcorcón a început să experimenteze o creștere treptată care avea să se accelereze pe parcursul secolului al XX-lea.

Alcorcón secolele XX și XXI

În 1910, avea deja 748 de locuitori , iar infrastructura sa urbană era de 130 de locuințe. Tocmai la această dată intră în vigoare primele Ordonanțe Municipale, ca prim document de reglementare a activității locale, în principal în ceea ce privește aspectele de politică urbană și sănătate publică. Acum se conturează diferitele prevederi care reglementează industria olăritului, cu o tradiție atât de mare în municipiu, și a cărei amplasare era în afara centrului orașului. Principala ocupație a populației va continua să fie agricultura și creșterea oilor, care vor fi completate de unele industrii precum fabricarea săpunului, depozitarea uleiului și, fundamental, fabricarea ceramicii de calitate recunoscută cel puțin încă din secolul al XIX-lea. La sfârşitul războiului civil, după prima treime a secolului al XX-lea, au început să fie elaborate o serie de planuri de amenajare care vizează reconstruirea urbanismului oraşului şi împrejurimilor sale. Alcorcón, care este situat în apropiere de Madrid, este inclusă în diferitele planuri atât ale Administrației Centrale, cât și ale Consiliului Municipal din Madrid. Obiectivul a fost decongestionarea capitalei, promovând formarea unei serii de orașe satelit, separate de capitală printr-un inel verde care înconjura orașul. Acest plan ar atribui lui Alcorcón funcția rezidențială în centrele de populație din zona de sud. A fost primul plan, la nivel municipal, de natură metropolitană care a inclus Alcorcón ca mijloc de decongestionare a Madridului. Până în anii şaizeci, Alcorcón a continuat să-şi menţină structura rurală a cărei economie se baza pe agricultură şi olărit, aceasta din urmă aflată în declin evident.

Abia la mijlocul secolului al XX-lea, mai exact începutul anilor 60, municipalitatea a început calea care a condus-o să devină marele oraș care este astăzi. La acele date, dezvoltarea urbană a orașului Alcorcón a început cu începutul cartierului San José de Valderas și construcția în zona urbană. În 1958 au început construcția cartierului San José de Valderas, în zona apropiată de Castele, aflată la aproximativ doi km distanță. din mediul urban și detașat de acesta, promovând o operațiune speculativă în zona respectivă. La fel, în 1959 a fost divizată o linie situată la sud de nucleu, creându-se trei zone pe care s-au construit o serie de locuințe în care au început să se stabilească clasele muncitoare care au început să sosească în municipiu.

În 1968 a fost aprobat Planul General, care va fi însoțit de aprobarea diferitelor planuri parțiale (Planul Parțial al Estului, Urtinsa...) care vor promova înființarea de noi clădiri și industrii. Un număr semnificativ de familii și cupluri tinere încep să se mute, ceea ce, la rândul său, generează o mare creștere. Populația a trecut de la 3.356 de locuitori și 800 de locuințe în 1960 la 46.073 de locuitori și 16.525 de locuințe în 1970. În 1971, Alcorcón s-a schimbat oficial dintr-un oraș în oraș și sa înregistrat o creștere spectaculoasă a populației. În 1975 avea 112.048 de locuitori , până în 1980 erau deja 140.957 de persoane și erau 44.573 de locuințe. Din acel moment, municipalitatea a continuat să se dezvolte într-un mod mai moderat și mai rațional, cu infrastructură bună și echipamente adecvate dimensiunii sale. Din aprilie 2005 a fost clasificat oficial ca un oraș mare. În 2023, numărul locuitorilor din Alcorcón este de 171.772.

Mai jos arătăm o imagine care reflectă creșterea demografică a orașului Alcorcón din 1576:

Bibliografie aleasă:

• Consiliul Local Alcorcón. (1985). Acum un plan pentru viitor. Plan general de urbanism. Primăria.
• Cantó Téllez, A. (1958). Turism în provincia Madrid. [sn].
• COPLACO. (1981). Orientări de planificare teritorială urbană pentru revizuirea Planului general al Zonei Metropolitane Madrid . Comisia de Planificare și Coordonare a Zonei Metropolitane Madrid (COPLACO).
• González, J. (1960). Regatul Castiliei pe vremea lui Alfonso al VIII-lea. CSIC: Scoala de Studii Medievale.
• Imagini cu Alcorcón: O plimbare prin timp . Universitatea Populară din Alcorcón.
• López, T. (1788). Geografia istorică a Spaniei. Provincia Madrid: al doilea volum . Madrid: Pentru văduva, fiul și compania lui Ibarra. Link digital: https://bibliotecavirtualmadrid.comunidad.madrid/bvmadrid_publicacion/es/consulta/registro.do?id=441
• Madoz, P. (1849). Dicționar geografic-statistic-istoric al Spaniei și al posesiunilor sale de peste mări (Vol. 1). imp. Pascual Madoz. Link digital: https://bdh.bne.es/bnesearch/detalle/bdh0000176537
• Palacios Bañuelos, L. și Rodríguez Jiménez, JL (1999). Alcorcon. Trezirea unui oraș din istoria sa. Ed. Ayto-Alcorcón.
• Door, Juan de la fl. (1699-1724) El Ollero de Alcorcón, în Loa, și celebritate a nașterii regale a prințului nostru, și domnul D. Luis Primero al Asturiei explică marea sa dragoste în această poveste de dragoste plină de umor . Ed. Juan de la Puerta în cele șapte revolte [sic]. Link digital: https://datos.bne.es/edicion/bima0000108090.html
• [ Relații dintre orașele Spaniei făcute pe vremea lui Filip al II-lea, pentru anii 1574-1580 ] Link digital: https://rbmecat.patrimonionacional.es/bib/678
• Răspunsuri generale la Cadastrul Marqués de la Ensenada (1750-1754) . Link digital: https://pares.mcu.es/Catastro/servlets/ServletController
• Rodríguez Carbajo, Pedro. (2008). Alcorcón în arhive (anii 1751-1761. Cadastrul Ensenada) în Arhiva Regională a Comunităţii Madrid . Institutul de Studii Istorice din Sudul Madridului Jiménez de Gregorio.
• Universitatea Populară din Alcorcón și Primăria Alcorcón, Departamentul de Cultură. (1997). Imagini cu Alcorcón: O plimbare prin timp . Universitatea Populară din Alcorcón.