Istorie

Introducere

Alcorcón, care astăzi este unul dintre cele mai reprezentative orașe ale Comunității Madrid, a fost până la mijlocul secolului XX un orășel la porțile capitalei. La recensământul din 1955 datăm 1.370 de locuitori, populație care se triplează la recensământul din 1960. Dar trece un deceniu și numărul locuitorilor se înmulțește cu paisprezece. În 1975 municipiul va avea 112.616 locuitori. Potopul de emigranți din alte regiuni ale Spaniei a fost atât de important încât s-a pierdut conștiința despre ceea ce fusese Alcorcón în trecut: un mic oraș țărănesc de pe Camino Real spre Extremadura, care trăise din agricultură și olărit - cel care dă naștere la noi. pucheros emblematici - și al căror mod de viață a dispărut, dedicând spațiul pentru a-și găzdui populația în creștere.

Preistorie

Încă din timpuri preistorice, ființele umane au căutat locuri în apropierea apei pentru a se stabili, deoarece este esențială pentru propria supraviețuire, precum și pentru animalele care le vânau și le hrăneau. Puține rămășițe preistorice au fost găsite în Alcorcón. Un mic sit paleolitic a fost găsit în jurul pârâului Butarque, iar la izvorul Canaleja, un pârâu din preistorie, s-au găsit fulgi de silex. De asemenea, nu există surse documentare despre existența lui Alcorcón în perioada romană în Hispania. Teritoriul Alcorcón era situat în zona geografică în care locuiau carpetanos care, la fel ca grupul de popoare celtiberiene, au rezistat dominației romane mai bine de 100 de ani. Nici sursele consultate pentru epoca vizigotică și musulmană nu ne vorbesc despre Alcorcón, așa că deducem că nu a existat sau că era o populație nesemnificativă.

Istoricul Julio González care ne spune că această parte a Meseta era o zonă nepopulată, o dezvoltare care s-a agravat odată cu sosirea musulmanilor. Potrivit lui Julio González, rutele folosite de expedițiile militare musulmane nu au trecut niciodată prin Alcorcón, deși numele face aluzie la un termen arab. Se poate chiar ca numele municipiului să nu provină de la turn de veghe, ci mai degrabă să se refere la stejar de plută. Înțelegem că este o afirmație foarte importantă să spunem că Alcorcón nu este o fundație de pe vremea când musulmanii organizau politic această parte a peninsulei. Această afirmație este produsul unei investigații, încă parțiale, pe care o scoatem la lumină cu mare interes, cu angajamentul ferm de a continua investigarea subiectului pentru a se putea constata cu toată certitudinea dacă a existat sau nu un turn de apărare. de perioada musulmană care este originea municipiului nostru. Alfonso al VI-lea (1072-1109), a intrat triumfător în orașul musulman Toledo în 1085, iar întregul semn median musulman a trecut în mâinile regelui creștin. Printre orașele cucerite de monarh s-a numărat și Madrid.

În capitulările care se fac între musulmani și Alfonso al VI-lea și în lista orașelor care sunt livrate regatului, apare Alcorcón, dar pământurile dintre Montes de Toledo și Sistemul Central sunt integrate în regatul Toledo, proprietate. a Monarhului... Referințele documentare indică faptul că majoritatea satelor din Madrid s-au născut în timpul domniei creștine. Prima repopulare a noului teritoriu cucerit de Alfonso al VI-lea s-a făcut doar acolo unde exista deja un nucleu urban, lăsând astfel suprafețe întinse goale. Ceea ce ar fi trebuit să se întâmple este că, odată ce pământul a fost ocupat și populația existentă repopulată, musulmanii strămuți în suburbii să caute teritorii în care să poată trăi fără probleme majore. În timpul lui Ioan al II-lea (1406-1454), au fost emise decrete care ordonau evreilor și musulmanilor să trăiască separat de creștini.

Acest jaf este cel care pare cel mai corect pentru a explica originea Alcorcón: aceea a unui grup de musulmani care au fost expulzați din casele lor de invadatorii creștini și caută un loc liniștit pentru a trăi și a lucra. Acest loc ar putea fi municipalitatea noastră. Destul de departe de recent cucerita Almudaina din Madrid - mai mult de trei leghe - și într-o zonă cu noroi și ape subterane bune pentru a-și desfășura lucrările de ceramică. Să ne amintim că o altă interpretare a lui Alcorcón este oxidul de cupru. Dacă în plus, după cum am comentat, erau plantații de stejar de plută pentru a încălzi cuptoarele care coaceau lutul turnat, cu atât mai bine.

Primul document medieval care se referă la Alcorcón datează din 28 iulie 1208, în care se face referire la Cañada de Alcorcón ca cale de tranzit pentru oi și se referă la locul unde se află acel canion, care servește drept graniță. Consiliul de la Madrid. Întrucât procesul cuprins în documentul menționat nu a fost soluționat, vor fi făcute altele noi pentru a confirma limitele Consiliului de la Madrid, iar termenul „Cañada de Alcorcón” apare întotdeauna în ele. Șase luni mai târziu, la 12 decembrie 1208, proprietatea râpei Alcorcón, lată de o mie până în valea Maro (Valdemoro), a fost confirmată printr-o altă scrisoare către Consiliul din Segovia, pentru ca turmele lor să se poată muta în Proprietatea de Consiliul din zona Valdemoro. Abia pe vremea lui Fernando III (1217-1252) limitele Consiliului de la Madrid sunt mai clare, cu trei sexmos sau compartimente rurale: Aravaca, Vallecas si Villaverde. Alcorcón a fost inclus în sexmo-ul lui Aravaca.

Alcorcón și Felipe II

În 1383 avem știri că populația a fost predată lui D.Pedro de Mendoza pentru, mai târziu, a reveni în stăpânirea regală. Această posesie trecătoare a proprietății regale în mâinile unui nobil s-a datorat confruntării continue care a avut loc între nobilimi și regii succesivi ai casei Trastamara pentru a vedea cine va renunța la privilegii și posesiuni. Va fi în 1485 în timpul domniei Monarhilor Catolici, când are loc împărțirea municipiilor Alcorcón și Móstoles. Tot în 1496 au fost stabilite granițele între jurisdicțiile Madrid și Toledo (Alcorcón aparținea Madridului, iar Móstoles Toledo).

Trebuie să așteptăm domnia lui Felipe al II-lea (1556-1598), pentru a avea din nou vești despre municipiu. Acest rege a poruncit să facă cel mai complet inventar de până atunci, dintre toate orașele regatelor sale: „Relații Topográficas de Felipe II”. Alcorcón apare în aceste relații și în capitolul II apare: „nu s-a găsit vechimea locului menționat, nici cine a fost fondatorul ei (...)”. Din acest motiv, având în vedere opinia mai generalizată că Alcorcón este de origine musulmană, considerăm că unele grupuri de olari musulmani, -un comerț foarte des întâlnit în orașul Madrid-, din cauza presiunii sociale și politice pe care le suferă, caută un loc liniștit pentru a putea trăi și lucra în jurul a ceea ce ar putea fi în prezent Plaza del Tejar din Alcorcón. Ulterior, un grup de creștini, din cauza presiunii demografice din nordul peninsulei și a înlesnirilor date de regii castilieni, s-a stabilit în zona care în prezent poate corespunde Prado de Santo Domingo și a fondat un orășel, probabil de origine agricolă. .

Credem că acest grup de creștini provine din zona La Rioja și cu ei aduc un sfânt care să-i protejeze, Santo Domingo de la Calzada, sau așa cum este cunoscut în Alcorcón, San Dominguín, datorită dimensiunilor sale mici. Iar lângă casele lor de chirpici construiesc un mic schit: Santo Domingo de la Ribota -sau de la Rivera-. În „Relații” acest schit apare ca un loc de mare evlavie, indicând că trebuie să fi existat o populație care a dispărut cu vreo optzeci de ani în urmă, din cauza unei mortalități mari, împrejurare foarte frecventă în Evul Mediu, din cauza condiţiile foarte proaste în care a fost trăit.

Santa María la Blanca apare ca o biserică parohială. Dar nici originea sa primitivă ca moschee și nici transformarea sa ulterioară într-o biserică creștină nu sunt suficient de datate. Conform raportului de restaurare din 1992, realizat de Comunitatea Madrid, știm că este cea mai reprezentativă clădire a locului, situată pe un deal, unde trebuia să fie moscheea. Dar primele referințe sunt în „relațiile” lui Felipe al II-lea, iar actuala biserică poate fi datată între sfârșitul secolului al XVI-lea și începutul secolului al XVII-lea pentru cap și absidă, terminându-și construcția în secolul al XVIII-lea. Potrivit acestui raport, nu au fost găsite rămășițe ale unei biserici anterioare acesteia. Cea mai veche dată care apare pe ea este cea a unei pietre funerare (3 iulie 1595) care se află sub pavajul actual.

Din timpul domniei lui Felipe al II-lea documentele despre Alcorcón vor fi mai numeroase. Astfel, în timpul așa-numitei Epoci de Aur, Alcorcón apare în mai multe opere literare, precum „La Tarasca del Alcorcón” și „El Alcalde de Alcorcón”. O sursă de informare, cu caracter obișnuit, o găsim și în protocoalele depuse de notarii care acoperă perioadele de la 1571 la 1768.